Întreprinderea Familială
IF – Întreprinderea Familială – este o formă a PFA., care poate desfășura orice fel de activitate, cu excepția celor organizate și reglementate prin legi speciale.
Legislatie: Ordonanța de Urgentă nr. 44 din anul 2008
*Firma unui profesionist, întreprindere familială, se compune din numele familiei sau a reprezentantului acesteia, la care se adaugă sintagma „Întreprindere familială”.
Termen: 4 zile lucratoare din momentul in care dosarul este depus la Registrul Comertului
Infiintare IF Brasov
IF – Întreprinderea Familială – este o formă de organizare economică fără implicaţii juridice organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa.
- Aceasta trebuie, în primul rând, să fie alcătuită din 2 sau mai mulți membrii ai unei familii (între care trebuie să existe legături pană la gradul 4 de rudenie).
- Reprezentantul IF trebuie să aibă minim 18 ani, iar ceilalți membri să aibă cel puțin 16 ani.
- O persoana care are calitatea de reprezentant al unei intreprinderi familiale poate avea si calitatea de titular al P.F.A. sau al unei intreprinderi individuale.
- Intreprinderea familiala nu poate avea angajati, terte persoane fata de acordul de constituire.
Acte necesare
Documentele care atestă pregătirea profesională şi/sau documentele care atestă experienţa profesională;
Cartea de identitate sau paşaportul fiecărui membru;
Acordul vecinilor si al Asociatiei – formular tip
Documentele care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional/punctelor de lucru (copie legalizată)- extras CF, contract de inchiriere/comodat;